Sâmbătă, 18 Noiembrie 2017

S Sport local

CS Blejoi, lider după primele două etape! Rezultatele etapei a doua în Liga A Prahova

Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

A doua etapă a principalului campionat judeţean a adus în prim plan disputele dintre Petrolistul Boldeşti-CSO Plopeni şi CS Blejoi-AFC Băneşti Urleta. Ambele confruntări au oferit, în primul rând, succese clare ale formaţiilor care au evoluat pe teren propriu unde forţa ofensivă a gazdelor este una clară şi a fost demonstrată şi cu acest prilej. Cu toate că a fost anunțat un adevărat derbi al rundei, numai gazdele s-au ridicat la nivelul așteptărilor. A ieşit o victorie clară, scor 5-1, pentru jucătorii antrenaţi de Răzvan Vlad şi Emil Coşieru.
Cătălin Ruptureanu, Vl, Badea, Cr. Mihăiţă, Duca autogol şi Marius Anghel au marcat pentru, gazde în timp ce Michel Jipa a punctat în contul golului de onoare al băneştenilor.
Blejoiul demonstrează continuitate la nivel înalt într-un nou sezon în care trupa condusă de Paul Mâinea şi Gheorghe Biziniche va juca un rol fruntaş. 

Programul complet al etapei cu numărul 2 a oferit următoarele rezultate:

AFC Brebu- Tricolorul Breaza 2-1,

CS Blejoi- AFC Băneşti Urleta 5-1,

CSO Plopeni- Petrolistul Boldeşti 0-2 (joc disputat la Boldești),

CSO Văleni- CS Ceptura 4-2,

CS Măneşti 2013 Coada Izvorului-Petrolul 95 2-1 ,

Unirea Teleajen- Avântul Măneciu 1-2,

Unirea Urlaţi-CSO Măgura Slănic 1-2,

CS Cornu- CS Păuleşti 0-2.