Joi, 19 Octombrie 2017

I International

Mircea Lucescu e noul antrenor al naționalei Turciei!

Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Federația de la Istanbul a anunțat că Mircea Lucescu este noul selecționer al Turciei și că acesta va fi numit vineri, 4 august, într-o conferință de presă.

Potrivit celor de la Dogan, Mircea Lucescu este așteptat, în această seară, la Istanbul, acolo unde va călători împreună cu Yildirim Demiroren, președintele Federației, cel care a venit la București pentru a negocia cu antrenorul român. Lucescu va semna un contract valabil până la finalul preliminariilor pentru Cupa Mondială.

Mircea Lucescu este noul antrenor al echipei naționale a Turciei. Oficialii de la Istanbul au negociat azi cu tehnicianul român și l-au convins pe fostul tehnician al lui Zenit, susțin la unison ziarele din Turcia.

Președintele federației Turciei l-a vrut pe tehnicianul de 72 de ani la cârma naționalei, după ce Șenol Guneș l-a refuzat. A venit în Capitală să negocieze, dar și bașkanul Galatei se afla la București cu o zi înainte.

Cu Galatasaray, Lucescu a câștigat campionatul în Turcia (2001-2002) și Supercupa Europei (2000), iar pe banca lui Beșiktaș și-a trecut în palmares titlu (2002-2003).